Description
CopiazăÎn calitate de consultant imobiliar REMAX Dynamic Arad, vă propun spre vânzare, fără comision pentru cumpărător, o proprietate situată în cartierul Pârneava, una dintre zonele apreciate ale municipiului Arad, la mică distanță de centrul orașului, pe o stradă liniștită. Locația oferă acces rapid către magazine, stații ale mijloacelor de transport în comun, școală, grădiniță și numeroase alte puncte de interes, fiind potrivită atât pentru locuire, cât și pentru investiție. Proprietatea este amplasată pe un teren generos de 1.100 mp, cu un front stradal de 14 metri, și cuprinde o casă de locuit cu o suprafață de aproximativ 110 mp, anexe gospodărești și pivniță. Compartimentarea casei este practică și funcțională, fiind alcătuită din 3 camere, bucătărie, cămară, hol și baie cu geam pentru aerisire naturală. Construită din cărămidă, casa beneficiază de acoperiș din țiglă ceramică și dispune de: - centrală termică pe gaz și instalație de încălzire cu calorifere; - sobe de teracotă păstrate, ce pot reprezenta o soluție alternativă de încălzire; - tâmplărie din lemn (ferestre și uși); - racord la rețeaua de energie electrică, apă și canalizare. Proprietatea este locuibilă, însă, în funcție de preferințele viitorului proprietar, poate necesita modernizarea finisajelor pentru a fi adusă la standarde actuale (2026), oferind astfel oportunitatea de personalizare completă. Imobilul este eligibil pentru achiziție prin credit ipotecar. Biroul nostru vă oferă consultanță și asistență pe tot parcursul tranzacției, de la analiza proprietății și obținerea finanțării bancare, până la semnarea actelor la notar. Pentru informații suplimentare sau pentru programarea unei vizionări, vă stau cu drag la dispoziție! Consultant dedicat, implicat, focusat pe rezultat.